(Stoicescu Cezar-Kazimir)

Kazi Ploae este un nume poate necunoscut publicului larg consumator de hip hop, dar cei familiarizati cu perioada de inceput Hades Records isi amintesc probabil de primul material discografic Hades: SupaHuman Crew “Ardem case de discuri“. Kazi era acolo alaturi de NTCK si Dialectic si a continuat o buna bucata de vreme chiar si dupa aparitia materialului desi plecase peste hotare in Franta. A disparut timp de cativa ani din peisajul underground-ului romanesc reaparand brusc in 2007, upgradat, din nou la Hades Records cu un album numit „Gorgone”, stilul lui fiind inconfundabil si de negasit pana acum pe la noi.

„Gorgone” a venit ca o serie de piese asemeni figurilor monstruoase din mitologia greacă, făcându-l stană de piatră pe cel care cutează să asculte materialul. Lansat în toamna anului 2007, acesta este primul album dintr-o serie care avea să pună numele lui Kazi Ploae pe piedestalul rap-ului românesc, într-un hall of fame al artiștilor care au primit prea puțin credit din punct de vedere comercial, însă care au inovat liric și a căror influență a fost una profundă pentru viitoarele generații, atât de ascultători, cât și de artiști. Dezlipit de canoanele vremurilor, Kazimir a definit o nouă paradigmă muzicală prin albumul său, fiind un rap încadrat mai degrabăîn sfera absurdului, cu mult mai multe referințe filosofice (una dintre piesele de pe album se intitulează sugestiv „Înapoi la Kierkegaard”) și anumite procedee stilistice contraintuitive – spre exemplu, neutilizarea voită a rimei („Și nu sunt un hoț, sunt un prost și nu sunt ca voi / Sunt un loz câștigător aruncat la coș”) sau rima imperfectă prin asonanță („Și-mi doresc un salt în timp până-n optzecișicinci / Să-i bag în buzunar lu’ tata un prezervativ”), așa cum putem observa și la MF Doom, unul din artiștii care l-au influențat pe Kazi. Așa cum Norzeatic, amintit în articolele recente, a venit cu o nouă perspectivă de a rima prin trunchierea cuvintelor („Mă văd silit să vă ră-/ spund că asta face de când era tânără”), și aici elementul de nou nu a survenit exclusiv din cuvintele spuse în text, ci din construcția textului ca un întreg – de la formă până la mesaj. De la teme rar atinse până atunci în hip-hop-ul indigen, precum un viitor distopic („Unde e biletul tău de intrare? Cand nu o să mai fie apă și roboții nu repară oameni”), resemnarea („Bocancii ăștia vechi mă strâng și mă dor, / Dar m-am atașat de ei atât de mult încât îi suport”) sau nonsensul existenței („Ar trebui să știi că nimic nu contează / Viața-i o mascaradă, totul se dezintegrează”), albumul imersează ascultătorul într-un univers al nihilismului, nicicând abordat de vreun alt MC.

Citeste tot articolul aici – Revista Tomis.