Vreo Doua Vorbe (1929 vorbe)

”Salut! M-am născut în Câmpina, dar am domiciliat în Bănești, o localitate în vecinătatea orașului Câmpina. Am treizeci și doi de ani proaspăt împliniți și împart viața cu soția mea pe care o iubesc. Îmi place locul unde m-au dus pașii, deși, ca mulți alții, am tot făcut alegeri proaste și mi-am băgat bețe în roate singur, cum s-ar spune. Am o mama liniștită și calmă. Mereu mi-a acceptat toate prostiile – probabil de la ea am răbdarea și înțelegerea. Tata e meloman…”

Așa își începe descrierea Stoica Valentin a.k.a. Vălescu, sau Checkthevibe, pentru rubrica VDV. Aceste vorbe fac mai mult decât altele o mie. Prioritățile vieții lui ne sunt expuse cu o ușurință copilărească: soție, mamă, tată, soră. E acel tipar care ar putea face, cu brio, parte din ”România bunului simț”, dacă sloganurile politicienilor n-ar fi doar vorbe goale. E modelul acela, predispus la atacurile unora ce nu mai dovedesc să iasă la lumină din pricina întunecatei firi. Acest model e magnet de antipatie și motiv de batjocură pentru misoginii care-l consideră, din start, ca fiind semn de slăbiciune.

Se pare că pasiunea lui pentru muzică i-a fost transmisă ereditar pe parte paternă. Tatăl său e un meloman

”… în materie de muzică populară.

Am și o sora mai mică cu 5 ani. Din cauza diferenței de vârstă nu prea am fost conectați in timpul adolescenței, dar în ultimii ani am început să ne apropiem și mă bucur, mai ales că îi voi fi naș in curând.”

Sunt mereu curios să aflu despre trăirile din trecut ale altor persoane, considerând că ceea ce avem astăzi în față sunt consecințele respectivelor evenimente. Fericirea și tristețea conlucrează la ceea ce are să devină individul. Caracterul și drumul către scop e presărat cu ambele ingrediente. De aceea văd potrivit interesul meu pentru cele două stări mental-emoționale. Ce te-a făcut fericit? Ce te-a nefericit într-atât încât azi ești atât de puternic? Cât poți duce?

”Sunt sute de momente de care îmi amintesc cu drag. Totodată, nici nu știu daca pot descrie ceva amuzant întâmplat. Probabil nu va fi amuzant în afara contextului, mai ales că eram destul de bezmetici și atipici. Ne-am bucurat de toate întâmplările, rele sau bune. Cred că am învățat ceva din ele. Ne-am mulțumit cu puținul pe care îl aveam toți la vremea aia. Nici nu știam ce înseamnă să ai mai mult și nici nu conta, dar mereu am profitat de orice oportunitate pentru a ne binedispune cumva. Râsul vindecă.

Zilele triste le-am ocolit cât am putut. Le-am tratat altfel. S-au întâmplat lucruri urate, dar mereu a venit soare după ce a plouat. Bineînțeles că mai sunt și lucruri pe care nu le poți ocoli. Cred că decesul lu’ bunică-meu m-a întristat. Copil fiind, vezi totul altfel, e ușor să fii afectat, deși nu înțelegi sută la sută ce se întâmplă.”

Patetic pentru unii, sau nu pentru alții, răspunsul lui Vălescu face referire tot la grup și la familie. Atât râsul cât și plânsul vindecă pe fiecare din noi și e cu atât mai bine când avem cu cine împărtăși emoțiile.

”Nu m-am așteptat să fie atât de personale” a spus Vălescu după ce a primit întrebările. Ei, bine, toată istoria artei îl are pe om drept unealtă. Omul înaintea artei, pentru a o putea înțelege ulterior.

Cum sculptorul își află arta odată cu prima vibrație transmisă de ciocan pe lungul dălții metalice, așa muzicantul ia contact cu sensibilități acustice aparte față de oamenii obișnuiți, ce sunt în fond tot consecințe ale unor vibrații.

Vibrând prin intermediul ciocănașului, nicovalei și scăriței, timpanul transmite vibrațiile la fereastra ovală care separă urechea medie de cea internă – Timpan, Wikipedia – iar asta înseamnă pe lângă ”a auzi”, a înțelege și a interpreta. Întâlnirea cu muzica trebuie să aibă povestea ei.

”Nu mai știu exact de ce și cum, dar la un moment dat am avut ocazia sa pun mâna pe o colecție de viniluri. Le adusese acasă tata, sau unchi-meu și am fost fascinat. Știu că erau cu povești, sau cu ceva piese de teatru. Asta s-a întâmplat înainte să descopăr Hip-Hop-ul. Legat de el, îmi aduc aminte că rula pe TV, Methadon 3000. Mi se părea interesant, dar nu prea am dat atenție. Contactul clar cu zona asta a fost prin caseta ”B.U.G. Mafia Prezintă CASA”, cand m-am și întrebat cum naiba se face muzica aia.”

Când pornești un act creativ nu e de ajuns, de multe ori, să ai de partea ta doar determinarea și viziunea. În actul creativ – asta dacă nu ești un singuratic din fire – trebuie să ai și susținerea celor din jur. De aceea mă gândesc că Vălescu trebuie să aibă un atu și multă susținere.

”Nu știu… soția și câțiva prieteni. Este o scară micro. Nici nu am bătut monedă să iau în serios tot ce am făcut pe plan muzical. Tot ce am creat a fost din pasiune, o nebunie cumva juvenilă. În același timp, m-am ferit să fac bani din asta, deși am vândut câteva zeci de beat-uri în trecut. Consider că atunci când nu faci ceva pentru bani, o faci cumva, exact așa cum vrei tu. Nu ești constrâns de nimic. O fi o prostie, nu știu. Am considerat ca cel mai important este să am un loc de muncă, să fiu stabil din toate punctele de vedere și dacă am timp liber, să îl dedic într-o anumită măsură pasiunii.

Iar ca și atu, habar nu am. Asta să îmi spuneți voi. Am beat-uri bune?”

Băi, da. Sunt bune, rău faci dacă nu iei în serios treaba până la capăt. Dacă rămâne totul la nivel de hobby, la final se va transforma în ceva mediocru, de care vei fi mândru doar tu cu tine. Încet-încet va dispărea și sprijinul celor din jur. Până la urmă e firesc să fie așa odată ce tu nu plusezi. Satisfacția nu stă ascunsă în sertare. Artistul trebuie să ofere și să primească pe măsură.

Sunt de acord cu această conduită a bunului simț, fiindcă și eu am fost educat în același spirit, însă nu pot fi de acord cu atitudinea de om modest când vine vorba de creație. Să n-ai ce defeca de foame, iar peste noapte să fii căutat și răsplătit pentru geniu. Asta e satisfacție și scop.

Plus că mi-am omorât timpul ascultând ceva destul de grav, care merită credit și, despre care ai avut totuși vreo două vorbe.

”Pe toate beat-urile am aplicat într-o oarecare măsură cam aceeași formulă. Tobe one-shots, combinate cu break-uri, sample-uri destul de organice și hat-uri off-grid pe alocuri. Bașii sunt rotunzi și cam toți din sintetizatoare. Majoritatea beat-urilor au structuri de intro, refren și strofă. Cred că sunt beat-uri bune de freestyle, dar și de ascultat pur și simplu.

Pentru mine acest beat tape a fost un experiment. Nu am mai abordat voit acest stil până acum. Beat-urile sunt destul de darkish, dar în același timp sunt clasice și inspiră. Nu știu dacă este un „griselda type” beats, dar inspirația este de acolo. De-asta și ”Pași de Miriapod”. Am pășit mărunt, dar rapid în alt gen și cred că mi-a ieșit. Am reascultat astăzi albumul și încă îmi place. Planul este să fac cumva să îl promovez mai bine – eu stau foarte prost la capitolul ăsta – și în același timp să fac alte beat-uri pentru alte beat tape-uri.”

Haideți să-l scăpăm de haina omului modest pe Vălescu și să îi deschidem larg ochii ca să poată vedea de sus tot dansul.

Credeți-mă pe cuvânt! Beat tape-ul ăsta sună magistral. E deschis pentru colaborări. Albumul e on pe canalul său de YouTube  – ”Checkthevibe Beats”.

Dacă treceți pe la Vălescu, treceți și pe la noi ca să ne mulțumiți.

Împreună pentru mișcarea Hip-Hop!

Nicio vorbă-n plus.

Ciprian Alexandrescu | HipHopKulture.ro